(Created page with "Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) se află în subordinea Guvernului României, în coordonarea prim-ministrului. ANSVSA...")
(No difference)
Latest revision as of 14:50, 18 December 2023
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) se află în subordinea Guvernului României, în coordonarea prim-ministrului. ANSVSA gestionează la nivel național toate problemele din domeniul siguranței alimentare – de la materii prime până la problemele consumatorilor. ANSVSA este responsabilă de efectuarea controalelor oficiale, de pregătirea proiectelor legislative precum și de pregătirea evaluării riscurilor în următoarele domenii: siguranța alimentelor și a furajelor, contaminanți, reziduuri de produse de protecție a plantelor, import și export de animale și produse vegetale, trasabilitate și etichetare alimente și furaje modificate genetic, zoonoze, produse medicinale veterinare și reziduurile acestora, sănătatea și bunăstarea animalelor și rezistența la antimicrobiene.
În subordinea ANSVSA sunt 3 institute naționale de referință: Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară și Institutul de Control al Produselor Biologice și Medicamentului Veterinar.